Despre Cetate

Despre Cetatea Poenari


La o distanță de 25 km nord față de municipiul Curtea de Argeș, la poalele Muntelui Cetatea, se zărește o cărare, numărând 1480 de trepte de beton, care conduce turistul către țelul final: Cetatea Poenari. Pe măsură ce urcăm, începem să deslușim silueta cetății, îndepărtând impresia creată de la distanță, aceea că ar fi un cuib de vulturi, agățat de colțurile stâncilor sălbatice.


Legendele țesute în jurul cetății Poenari, frumusețea și mirificul peisajului, toate îndeamnă turistul la drumeție și cunoaștere.


Cetatea, situată pe un mic platou, este separată de culmea muntelui printr-o prăpastie, folosită de constructori drept șanț de apărare.


Planul Cetății Poenari are o formă alungită, acest lucru datorându-se înălțării zidurilor incintei pe marginile platoului, ancorate direct în stâncă, chiar în locul de unde pornesc pantele abrupte ale muntelui.


Latura de vest, având o lungime de circa 14 metri, lasă să se vadă deschiderea singurei porți de intrare în cetate. În zidul din piatră încă se mai disting urmele locurilor unde era prinsă puntea mobilă, cu rol de poartă.


Latura de sud, cu o lungime de circa 72 metri, construită din piatră în partea inferioară și din cărămidă în cea superioară, este alcătuită din trei bastioane exterioare având planul semicircular. Apoi zidul cotește într-un unghi de aproximativ 90 grade, formând latura de est, cu o lungime de circa 16 metri.


Ultima latură, cea de nord, păstrează numai două fragmente de zid din construcția inițială, ce atestă faptul că această latură a fost construită folosindu-se aceeași tehnică și material ca în cazul celorlalte laturi.


În ceea ce priveşte tehnica folosită în construcţia cetăţii este vorba despre una de tradiţie bizantină, ce consta în ridicarea feţelor din piatră, urmând apoi a fi umplut spaţiul interior cu bucăţi de piatră brută, legată cu pământ sau cu var. Interesant este finisajul interior al unei încăperi săpate în stâncă, finisaj ce presupune o tencuială tot de factură bizantină din mortar roşu, care oferea o perfectă impermeabilitate. De aceea se presupune că rolul acestei încăperi, în prezent parţial prăbuşită, era de a păstra apa.


Tradiţia populară leagă zidirea cetăţii de numele legendarului domn Negru Vodă, căruia îi sunt atribuite şi cele două semne din apropierea vârfului de stâncă,  semne ce seamănă cu urmele a două încălțări uriașe.